“Binecuvântată fie această zi, fie ca eu să o fac specială în vreun fel.
Binecuvântată fie viaţa mea, fie ca eu să o tratez cu dragoste şi grijă.
Binecuvântaţi să fie toţi oamenii, fie ca eu să văd bunătatea în fiecare.
Binecuvântată fie natura, fie ca eu să îi observ frumuseţea şi minunăţiile.
Binecuvântat fie adevărul, fie ca el să-mi fie mereu cel mai bun prieten.”
Simbolism si arhitectura
SCHIZOFRENIA ÎN "ARTA" CONTEMPORANĂ A BUCUREŞTIULUI
Data: 25.03.2011
de Svetlana Sauciuc
Atunci, luând Domnul Dumnezeu ţărână din pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie" (Facerea 2, 7). Cât priveşte trupul, omul a fost zidit de Dumnezeu din ţărână, iar cât priveşte sufletul, a fost zidit „după chipul Său" (Facerea 1,26).
Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem omul după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se mişcă pe pământ.” Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut. (Geneza 1:26-27)
Cuvântul ocult provine din latinescul occultus, care înseamnă ascuns. În perioada contemporană cuvântul este folosit pentru acele ştiinţe şi arte care implică cercetarea lumilor subtile, care se presupune ca exista dincolo de percepţiile noastre obişnuite şi de experienţa noastra familiară.
Poetul Swiburne numea aparenţa lumii familiare, lumea percepţiilor obişnuite, vălul pictat, afirmând că în spatele acestei pânze colorate există o lume spirituală foarte bogată. Simbolurile, care sunt numite oculte, sunt cele folosite în partea pictată a materialului colorat, pentru a ne conduce tainic în lumea adevăratelor înţelesuri, în lumea spirituală, pe tărâmul spiritului. Simbolurile oculte - scrierile oculte în care se folosesc simbolurile - desemnează existenţa unei lumi tainice în care, doar puţini au acces. Acest articol are drept scop studierea câtorva simboluri folosite în arta, sculptura mai precis, oraşului Bucureşti pentru a vedea ce reprezintă acestea în lumea invizibilă care se ascunde atât de bine în spatele acestui voal, văl pictat, al existenţei cotidiene.
În mod logic, apare întrebarea, dacă există acest voal, acest văl pictat, cum putem fi noi, toţi ceilalţi opriţi a vedea şi a şti câte ceva despre această lume ocultă? Cum este posibil, oare, ca un aspect spiritual, invizibil, să poată fi descris printr-un simbol? Răspunsul la această întrebare nu poate veni decât din partea unor fiinţe umane care au reuşit să treacă de acest văl, să străpungă acest văl, iar apoi s-au reîntors în lumea cotidiană şi au reprezentat, au vorbit, au scris despre ceea ce au descoperit în spatele vălului, despre energia care se află în spatele unui simbol, despre energia care este vehiculată printr-un simbol. Cei care au sau au avut capacitatea de a vedea în spatele vălului au fost numiţi iniţiaţi, clarvăzători sau ocultişti. Cea mai mare parte a simbolurilor oculte care ne sunt cunoscute, dar care sunt destinate să descrie existenţa unei lumi secrete şi ascunse, au ajuns pana la noi prin astfel de fiinţe.
Se poate spune că există foarte multe ştiinţe şi arte oculte, dar cele mai cunoscute sunt magia, demonologia, alchimia, astrologia, geomanţia, numerologia, etc. Fiecare dintre aceste ştiinte sau arte sunt foarte vechi, iar fiecare şi-a dezvoltat sistemul ei specializat de simbolism. Ceea ce au comun toate este reprezenatarea simbolică care descrie într-un mod foarte précis acea lume invizibila care se află în spatele vălului pictat al existenţei cotidiene.
Dacă nu ai nici o idée despre acea lume, dacă nu ai nici cea mai mică idée despre energia ocultă a simbolului, nu înţelegi mare lucru şi nici nu ţi se pare ceva deosebit, de exemplu, în legătură cu energia ocultă ce se află în spatele unei reprezentări artistice, de orice gen.
Practica simbolismului ocult este atât de străveche încât a devenit o parte a activităţii cotidiene. Multe simboluri pe care le folosim azi îşi au rădăcinile in ocultism, dar noi nu ştim asta şi, mai ales, nu suntem conştienţi de asta. Până şi alfabetul, pe care-l utilizăm astăzi, derivă din simboluri, sunete şi numere magice.
Înţelegerea, decriptarea acestor simboluri ne ajută să înţelegem mai uşor ceea ce se ascunde în spatele vălului, care este semnificaţia reală a unei reprezentări simbolice.
Şi acum, după acest preambul, care ne va ajuta să dăm la o parte vălul şi să vedem adevărata semnificaţie a unor "opere de artă" din Bucureşti, adică energiile subtile pe care aceste reprezentări le atrag şi apoi ni le transmit.
Prima statuie, "operă de artă", pe care o analizăm este statuia ridicată în Piaţa Palatului, "sculptura" a "celebrului" mihai ghilduş.
Haideţi să vedem ce se ascunde în spatele unei nevinovate opere din marmură şi metal. Observăm că statuia se compune dintr-o ţeapă foarte înaltă care înţeapă un ovoid pe care sunt reprezentate simboluri ale tradiţiei româneşti.
Simbolismul pentru ţeapă nu trebuie explicitat prea mult, dar dacă ne gândim la ce a fost folosită în istorie putem spune cu precizie că a adus întotdeauna moartea, nu viaţa, a adus întunericul, disoluţia, dispariţia din planul fizic a celor ce au fost traşi în ţeapă. În concluzie, ţeapa, din punct de vedere simbolic, energetic subtil, aduce rezonanţa cu lumea întunericului, cu lumea tenebrelor, a demonicului.
Simbolismul ovoidului, este cunoscut în ocultism ca fiind reprezentarea eterului, a memoriei, a amintirilor legate de suflet, de viaţă, de dorinţa şi putinţa de manifestare.
Simbolurile tradiţionale româneşti, de pe ovoid, reprezintă, simbolic, subtil energetic, sufletul neamului românesc, tradiţia populară românească, cultura populară românească, tot ceea ce a realizat benefic şi pozitiv acest popor în timp.
Prin urmare, ca să traducem simbolismul acestei "opere de artă", în mod logic şi într-o manieră plină de bun simţ elementar – Sufletul poporului român, tradiţia populară românească este trasă în ţeapă, este omorâtă, aneantizată, în centrul orasului Bucuresti, sub ochii noştri care nu văd în spatele vălului, iar noi trecem nepăsători şi neştiutori de ceea ce înseamnă "opera" unui "artist".
Manifestul artistic subtil al acestei "opere de arta" este – Să dispară tradiţia populară românească, să omorâm şi să distrugem toate filoanele autentice ale sufletului poporului român, să tragem în teapă, la vedere, fără ruşine şi fără scrupule, sufletul poporului român, să ne batem joc pe faţă, la aparentă vedere, dar neştiut, ocult, de toate valorile acestui neam, să aneantizăm poporul român.
Iată ce spune şi Academia Catavencu - „Memorialului Renașterii“, celebra țeapă a lui ghilduș. Cu puține excepții, printre care și Alexandru Ghilduș, atît cunoscătorii, cît și profanii sînt de părere că „Scobitoarea cu măslină“ sau „Testiculul la frigare“, cum e alintat monumentul care a costat 56 de miliarde(Țeapă financiară), în lei vechi, n-are ce căuta acolo. Istoricul Neagu Djuvara: „E ceva înfiorător! Cînd am văzut chestia asta am spus că e un testicul străpuns de ceva“. Istoricul alegerii și amplasării Țepei a început în 2004, cînd s-a organizat concursul pentru un monument consacrat eroilor Revoluției.
Din 15 lucrări participante, juriul a ales proiectul lui ghilduș. Ministrul Culturii din acea perioadă, academicianul răzvan theodorescu, susține că el, unul, ar fi optat pentru alt proiect și că n-ar fi vrut ca monumentul lui ghilduș să fie amplasat în piață. De fapt, cel care a luat decizia n-a fost juriul, ci ion iliescu, pe atunci președintele României, căruia i-a plăcut macheta, a spus „Acest monument e al meu. Eu îl aleg!“ și tot el i-a ales și locul de amplasare, în ciuda protestelor Comisiei de Urbanism a Capitalei. ghilduș, pe care criticul de artă Mihai Oroveanu îl consideră un simplu autor de bibelouri, nu se sfiește să-și compare Țeapa cu Coloana fără sfîrșit a lui Brâncuși și e convins că ar fi victima unei conspirații. Puțin a lipsit ca din cauza scobitorii sale metafizice să fie mutate din piață statuile lui Brătianu și Maniu, care „aglomerează locul“, potrivit susținătorilor lui ghilduș.
Dacă Brătianu și Maniu au scăpat de dictatura Țepei, statuia Regelui Carol I n-are acest noroc. Nu poate fi instalată în Piața Revoluției fiindcă ar pătrunde în aria de protecție a oribilității ghildușiene. Astfel că sculptura lui Ion Codre, care ar fi trebuit să ia locul statuii ecvestre a Regelui Carol I realizate de Ivan Mesˇtrovic´ și topite în 1948 de comuniști, așteaptă: 1) să fie totuși instalată în aria de protecție a Țepei; 2) să fie amplasată pe Calea Victoriei, în fața clădirii Guvernului; 3) să fie luată Țeapa din piață și mutată în altă parte, caz în care ar dispărea și aria ei de protecție.
Am adăugat aceste rânduri pentru că aşa zisul monument- pe care nu-l place nimeni, pentru că emană o energie, pur şi simplu demoniacă, deoarece un înger nu ar vrea să tragă în teapă tradiţia şi sufletul poporului român, fiind numit şi în bătaie de joc, sau nu, „Memorialului Renașterii“.
Adică, poporul român este invitat să renască fără trecutul său, fără cultura sa ancestrală, fără tradiţiile populare, fără nimic, fără personalitati. Un popor "prost" şi umil care poate fi prostit foarte uşor pe faţă, pentru că nu ştie să dea vălul pictat la o parte şi atunci poate fi călcat în picioare oricum. Iată ce înseamnă, cu adevărat, acest mare monument şi ce influenţă malefică degajă pe o mare arie în jurul său şi chiar în mijlocul oraşului Bucureşti, capitala ţării, în care statuile marilor eroi ai neamului sunt înlăturate şi dosite pentru că … SUFLETUL POPORULUI ROMAN ESTE TRAS ÎN TEAPĂ LA VEDERE, DAR NIMENI PARE CĂ SE PRINDE DE CEEA CE REPREZINTĂ ACEASTĂ STATUIE CU ADEVARAT, IAR STATUIA A FOST CONSTRUITĂ DIN BANII CONTRIBUABILILOR.
2. În aceeaşi zona se afla o alta statuie, a unui erou al neamului Iuliu Maniu, dar statuia îl prezintă pe acesta descarnat şi într-un mod complet lipsit de armonie. Dacă nu am şti că e statuia lui Iuliu Maniu şi ne-am aşeza lângă acea statuie, pur şi simplu, în mod evident că nu am simţi o stare de armonie, de bine, ci doar o contorsionare a stomacului. Acum să ne gândim la reprezentarea simbolică a îngerilor şi a sfinţilor, aşa cum i-am văzut reprezentaţi în biserici sau în tablorurile celebre ale Renaşterii sau în statui celebre şi să comparăm cu ceea ce simţim în faţa acelor opere - bucurie, încântare, înălţare, influenţă benefică pozitivă, divină.
Ne întoarcem la statuie şi nu putem spune că simţim acea stare, ci o stare opusă, de chin, de angoasă, de dizarmonie, de dezgust, etc, stări ce aparţin lumii întunericului, demonicului, tenebrelor.
Deci, un erou al neamului românesc este ridiculizat prin proporţiile corporale şi transformat într-un demon angoasat şi angoasant care este alături de ţeapa prin care este tras în ţeapă sufletul poporului român. Astfel, rezonanţa locului a devenit una demoniacă, angoasantă, în care martirii neamului sunt ridiculizaţi şi transformaţi în demoni, iar sufletul poporului român tras în ţeapă, la vedere, fără nici o ruşine.
Dacă aceste comentarii par ridicole şi pur şi simplu incredibile – haideţi să ne uităm la statuile ce au fost mutate din Piaţa Universităţii şi la statuia lui Carol 1 şi să vedem ce simţim în stomacul nostru, apoi să comparăm cu ceea ce simţim în faţa ansamblului architectural ţeapa şi Iuliu Maniu descarnat…. Acolo este adevărul, nu în speculaţii mentale sterile…
Continuăm periplul nostru printre noile "opere de artă" ale capitalei şi … ajungem în faţa Teatrului Naţional, unde tocmai a fost ridicat un mare ansamblu statuar cu personajele lui Caragiale. Ceea ce putem observa este aceeaşi manieră dizarmonioasă, descarnată în care aceste personaje sunt reprezentate. De ce oare? Teatrul românesc, umorul românesc de bună calitate, cultura şi valorile culturale româneşti, etc., au devenit nişte caricaturi, nişte arătări descarnate şi hidoase. Dacă aţi avea, sau aveţi, un copil minor l-aţi lăsa să doarmă liniştit şi fericit în mijlocul acelui ansamblu statuar? Răspundeţi foarte sincer. Copiii sunt cei ce au puritatea şi frumuseţea lumii ingerilor. Dacă acel ansamblu architectural emană o energie bună înseamnă că i-aţi lăsa pe copii să doarmă nestânjeniţi în acel ansamblu statuar. Dar recunoasteţi cu multă sinceritate că nu aţi face asta. Dar lângă statuia lui Mihai Viteazu ce a fost fugărită de la Universitate aţi avea curajul să-l lăsaţi să doarmă? Sincer… un DA din toata inima.
Iată că bunul simţ elementar ne revelează nişte realităţi cam neplăcute. Şi anume, ansamblul architectural profund benefic, reprezentând personalităţi ale neamului, din zona Universităţii a fost mutat departe, iar rezonaţa, profund benefică a acelor statui, a fost înlocuită cu energia ansamblului statuar care-şi bate joc de cultura şi valorile românesti. Un ansamblu statuar, un monument este ca o antenă ridicată către invizibil care aduce energii foarte precise. Puteţi face comparaţia cu posturile pe care le prindeţi la tv sau la radio cu diferite antene, e acelasi lucru, exact acelasi lucru, doar ca vălul pictat al invizibilului e mai dificil de tras şi de explicat, dar bunul simţ elementar ne spune oricum adevărul despre acea realitate subtilă.
Suntem batjocoriţi pe faţă, suntem aneantizaţi pe faţă, suntem desfiinţaţi ca şi tradiţie, popor, cultura, personalităţi şi … noi ce facem?
Iată de ce schizofrenia în artă, deoarece Wikipedia spune: Schizofrenia înseamnă (greacă Σχιζοφρένεια schizein = a despica, a scinda, phren = minte, suflet), (Bleuler, 1911), sinonimă cu Dementia praecox (Kraepelin, 1896) este o denumire a unui grup de boli mintale care se includ în categoria psihozelor endogene. Schizofrenia reprezinta un grup de tulburari psihice in care realitatea este interpretată în mod anormal. Schizofrenia se caracterizează prin halucinaţii, delir, comportment şi gândire dezorganizată. Persoanele cu schizofrenie se izolează de ceilalţi oameni şi de activităţile din jurul lor, retrăgându-se într-o lume interioară marcată de psihoză.“Schizofrenia” înseamnă ”minte-scindată”, ea referindu-se la o tulburare a echilibrului emoţiilor şi a gândirii.
Şi acum să ne gândim cu mult bun simţ la ceea ce ne face să simţim această artă ce a crescut în mijlocul capitalei României şi care vrea să ne distrugă ca popor, să ne dezbine, să-şi bată joc de valorile naţionale, să ne dezechilibreze psihic şi emoţional, să ne deformeze simţul estetic, adica să ne tragă în teapa, să ne omoare psihic. Statuile eroilor naţionali sunt ascunse şi înlocuite cu ţepe şi reprezentări dezcarnate şi tenebroase, binele este dosit, dar răul este slăvit şi admirat, transformat în opera de artă. Se intorc străbunii noştri în morminte ...
Tot în limba greacă Symbolon - mai înseamnă a uni, iar dyabolon- a despărţi, a împrăştia (Divide et impera. – Dezbina si condu.). Vălul pictat dat deoparte, revelează dimensiunea simbolică ce conduce la conştientă şi unitate, în timp ce lipsa de cunoaştere a ocultului conduce la frică şi dezbinare.
Acest articol l-am scris la rugamintea unui prieten drag - Ion Pistol.
Sursa: http://www.svetlanasauciuc.ro/m9-10-8-ro-SCHIZOFRENIA-N-ARTA-CONTEMPORAN258-A-BUCURE350TIULUI
Orice actiune de luminare prin informare a celorlalti este binevenita.Aceste "sculpturi" actioneaza ca niste antene care rezoneaza cu infernuri si cel care le-a realizat nu este un prost, ci este un "om" cu inteligenta diabolica...neintamplator acestea se mai numesc si iadesuri=adica aducatoare de iad, in locul in care sunt amplasate...si vizualizate de copii si de omul obisnuit, GHICI, ce efecte vor avea?
***
„Suntem adeseori zăpăciţi, aproape că nu mai ştim ce voim cu adevărat,
nu mai ştim ce să facem, nu mai ştim ce să primim, nu mai ştim ce să respingem,
nu mai ştim în cine să ne încredem;
nu ne mai înţelegem şi nu ne mai auzim aşa cum trebuie unii pe alţii;
ne trebuie o idee forţă care să ne limpezească de urgenţă capetele
şi care să ne împreune pe toţi, plini de avânt şi intenţii bune, la lucru.”
Mihai Eminescu
UNITATE !
***
“Schimbaţi opţiunea publică, daţi-i urgent o altă direcţie, răscoliţi printre comorile ascunse ale geniului naţional, treziţi cât mai repede spiritul propriu şi caracteristic al poporului din adâncurile în care doarme, faceţi astfel să apară o uriaşă reacţiune morală, o nouă revoluţie de idei, în care ideea de spiritualitate românească să fie mai mare decât cuvinte precum uman, genial, frumos; în fine, fiţi cu o mare putere Români, Români şi iar Români...”
Mihai Eminescu
UNITATE !
***
Mancarea modificata genetic si otravita cu E-uri; Apa si Aerul otravit; vaccinurile si cipurile, aduc moarte.
STOP !
Toate acestea si cei care le-au gandit si le-au materializat, sa mearga ACUM la lada de gunoi a istoriei.
DUMNEZEULE OMNIPOTENT ajuta-ne, iarta-ne si indeparteaza de la noi oamenii acest pahar al suferintei.
Faca-se voia Ta.
Amin!
" CURATAM CAMPUL CA SA AIBE UNDE SA "ATERIZEZE" INGERII. "
http://ingeriipazitori.blogspot.com/
joculdivin@yahoo.com
SCHIZOFRENIA ÎN "ARTA" CONTEMPORANĂ A BUCUREŞTIULUI
Data: 25.03.2011
de Svetlana Sauciuc
Atunci, luând Domnul Dumnezeu ţărână din pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie" (Facerea 2, 7). Cât priveşte trupul, omul a fost zidit de Dumnezeu din ţărână, iar cât priveşte sufletul, a fost zidit „după chipul Său" (Facerea 1,26).
Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem omul după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se mişcă pe pământ.” Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut. (Geneza 1:26-27)
Cuvântul ocult provine din latinescul occultus, care înseamnă ascuns. În perioada contemporană cuvântul este folosit pentru acele ştiinţe şi arte care implică cercetarea lumilor subtile, care se presupune ca exista dincolo de percepţiile noastre obişnuite şi de experienţa noastra familiară.
Poetul Swiburne numea aparenţa lumii familiare, lumea percepţiilor obişnuite, vălul pictat, afirmând că în spatele acestei pânze colorate există o lume spirituală foarte bogată. Simbolurile, care sunt numite oculte, sunt cele folosite în partea pictată a materialului colorat, pentru a ne conduce tainic în lumea adevăratelor înţelesuri, în lumea spirituală, pe tărâmul spiritului. Simbolurile oculte - scrierile oculte în care se folosesc simbolurile - desemnează existenţa unei lumi tainice în care, doar puţini au acces. Acest articol are drept scop studierea câtorva simboluri folosite în arta, sculptura mai precis, oraşului Bucureşti pentru a vedea ce reprezintă acestea în lumea invizibilă care se ascunde atât de bine în spatele acestui voal, văl pictat, al existenţei cotidiene.
În mod logic, apare întrebarea, dacă există acest voal, acest văl pictat, cum putem fi noi, toţi ceilalţi opriţi a vedea şi a şti câte ceva despre această lume ocultă? Cum este posibil, oare, ca un aspect spiritual, invizibil, să poată fi descris printr-un simbol? Răspunsul la această întrebare nu poate veni decât din partea unor fiinţe umane care au reuşit să treacă de acest văl, să străpungă acest văl, iar apoi s-au reîntors în lumea cotidiană şi au reprezentat, au vorbit, au scris despre ceea ce au descoperit în spatele vălului, despre energia care se află în spatele unui simbol, despre energia care este vehiculată printr-un simbol. Cei care au sau au avut capacitatea de a vedea în spatele vălului au fost numiţi iniţiaţi, clarvăzători sau ocultişti. Cea mai mare parte a simbolurilor oculte care ne sunt cunoscute, dar care sunt destinate să descrie existenţa unei lumi secrete şi ascunse, au ajuns pana la noi prin astfel de fiinţe.
Se poate spune că există foarte multe ştiinţe şi arte oculte, dar cele mai cunoscute sunt magia, demonologia, alchimia, astrologia, geomanţia, numerologia, etc. Fiecare dintre aceste ştiinte sau arte sunt foarte vechi, iar fiecare şi-a dezvoltat sistemul ei specializat de simbolism. Ceea ce au comun toate este reprezenatarea simbolică care descrie într-un mod foarte précis acea lume invizibila care se află în spatele vălului pictat al existenţei cotidiene.
Dacă nu ai nici o idée despre acea lume, dacă nu ai nici cea mai mică idée despre energia ocultă a simbolului, nu înţelegi mare lucru şi nici nu ţi se pare ceva deosebit, de exemplu, în legătură cu energia ocultă ce se află în spatele unei reprezentări artistice, de orice gen.
Practica simbolismului ocult este atât de străveche încât a devenit o parte a activităţii cotidiene. Multe simboluri pe care le folosim azi îşi au rădăcinile in ocultism, dar noi nu ştim asta şi, mai ales, nu suntem conştienţi de asta. Până şi alfabetul, pe care-l utilizăm astăzi, derivă din simboluri, sunete şi numere magice.
Înţelegerea, decriptarea acestor simboluri ne ajută să înţelegem mai uşor ceea ce se ascunde în spatele vălului, care este semnificaţia reală a unei reprezentări simbolice.
Şi acum, după acest preambul, care ne va ajuta să dăm la o parte vălul şi să vedem adevărata semnificaţie a unor "opere de artă" din Bucureşti, adică energiile subtile pe care aceste reprezentări le atrag şi apoi ni le transmit.
Prima statuie, "operă de artă", pe care o analizăm este statuia ridicată în Piaţa Palatului, "sculptura" a "celebrului" mihai ghilduş.
Haideţi să vedem ce se ascunde în spatele unei nevinovate opere din marmură şi metal. Observăm că statuia se compune dintr-o ţeapă foarte înaltă care înţeapă un ovoid pe care sunt reprezentate simboluri ale tradiţiei româneşti.
Simbolismul pentru ţeapă nu trebuie explicitat prea mult, dar dacă ne gândim la ce a fost folosită în istorie putem spune cu precizie că a adus întotdeauna moartea, nu viaţa, a adus întunericul, disoluţia, dispariţia din planul fizic a celor ce au fost traşi în ţeapă. În concluzie, ţeapa, din punct de vedere simbolic, energetic subtil, aduce rezonanţa cu lumea întunericului, cu lumea tenebrelor, a demonicului.
Simbolismul ovoidului, este cunoscut în ocultism ca fiind reprezentarea eterului, a memoriei, a amintirilor legate de suflet, de viaţă, de dorinţa şi putinţa de manifestare.
Simbolurile tradiţionale româneşti, de pe ovoid, reprezintă, simbolic, subtil energetic, sufletul neamului românesc, tradiţia populară românească, cultura populară românească, tot ceea ce a realizat benefic şi pozitiv acest popor în timp.
Prin urmare, ca să traducem simbolismul acestei "opere de artă", în mod logic şi într-o manieră plină de bun simţ elementar – Sufletul poporului român, tradiţia populară românească este trasă în ţeapă, este omorâtă, aneantizată, în centrul orasului Bucuresti, sub ochii noştri care nu văd în spatele vălului, iar noi trecem nepăsători şi neştiutori de ceea ce înseamnă "opera" unui "artist".
Manifestul artistic subtil al acestei "opere de arta" este – Să dispară tradiţia populară românească, să omorâm şi să distrugem toate filoanele autentice ale sufletului poporului român, să tragem în teapă, la vedere, fără ruşine şi fără scrupule, sufletul poporului român, să ne batem joc pe faţă, la aparentă vedere, dar neştiut, ocult, de toate valorile acestui neam, să aneantizăm poporul român.
Iată ce spune şi Academia Catavencu - „Memorialului Renașterii“, celebra țeapă a lui ghilduș. Cu puține excepții, printre care și Alexandru Ghilduș, atît cunoscătorii, cît și profanii sînt de părere că „Scobitoarea cu măslină“ sau „Testiculul la frigare“, cum e alintat monumentul care a costat 56 de miliarde(Țeapă financiară), în lei vechi, n-are ce căuta acolo. Istoricul Neagu Djuvara: „E ceva înfiorător! Cînd am văzut chestia asta am spus că e un testicul străpuns de ceva“. Istoricul alegerii și amplasării Țepei a început în 2004, cînd s-a organizat concursul pentru un monument consacrat eroilor Revoluției.
Din 15 lucrări participante, juriul a ales proiectul lui ghilduș. Ministrul Culturii din acea perioadă, academicianul răzvan theodorescu, susține că el, unul, ar fi optat pentru alt proiect și că n-ar fi vrut ca monumentul lui ghilduș să fie amplasat în piață. De fapt, cel care a luat decizia n-a fost juriul, ci ion iliescu, pe atunci președintele României, căruia i-a plăcut macheta, a spus „Acest monument e al meu. Eu îl aleg!“ și tot el i-a ales și locul de amplasare, în ciuda protestelor Comisiei de Urbanism a Capitalei. ghilduș, pe care criticul de artă Mihai Oroveanu îl consideră un simplu autor de bibelouri, nu se sfiește să-și compare Țeapa cu Coloana fără sfîrșit a lui Brâncuși și e convins că ar fi victima unei conspirații. Puțin a lipsit ca din cauza scobitorii sale metafizice să fie mutate din piață statuile lui Brătianu și Maniu, care „aglomerează locul“, potrivit susținătorilor lui ghilduș.
Dacă Brătianu și Maniu au scăpat de dictatura Țepei, statuia Regelui Carol I n-are acest noroc. Nu poate fi instalată în Piața Revoluției fiindcă ar pătrunde în aria de protecție a oribilității ghildușiene. Astfel că sculptura lui Ion Codre, care ar fi trebuit să ia locul statuii ecvestre a Regelui Carol I realizate de Ivan Mesˇtrovic´ și topite în 1948 de comuniști, așteaptă: 1) să fie totuși instalată în aria de protecție a Țepei; 2) să fie amplasată pe Calea Victoriei, în fața clădirii Guvernului; 3) să fie luată Țeapa din piață și mutată în altă parte, caz în care ar dispărea și aria ei de protecție.
Am adăugat aceste rânduri pentru că aşa zisul monument- pe care nu-l place nimeni, pentru că emană o energie, pur şi simplu demoniacă, deoarece un înger nu ar vrea să tragă în teapă tradiţia şi sufletul poporului român, fiind numit şi în bătaie de joc, sau nu, „Memorialului Renașterii“.
Adică, poporul român este invitat să renască fără trecutul său, fără cultura sa ancestrală, fără tradiţiile populare, fără nimic, fără personalitati. Un popor "prost" şi umil care poate fi prostit foarte uşor pe faţă, pentru că nu ştie să dea vălul pictat la o parte şi atunci poate fi călcat în picioare oricum. Iată ce înseamnă, cu adevărat, acest mare monument şi ce influenţă malefică degajă pe o mare arie în jurul său şi chiar în mijlocul oraşului Bucureşti, capitala ţării, în care statuile marilor eroi ai neamului sunt înlăturate şi dosite pentru că … SUFLETUL POPORULUI ROMAN ESTE TRAS ÎN TEAPĂ LA VEDERE, DAR NIMENI PARE CĂ SE PRINDE DE CEEA CE REPREZINTĂ ACEASTĂ STATUIE CU ADEVARAT, IAR STATUIA A FOST CONSTRUITĂ DIN BANII CONTRIBUABILILOR.
2. În aceeaşi zona se afla o alta statuie, a unui erou al neamului Iuliu Maniu, dar statuia îl prezintă pe acesta descarnat şi într-un mod complet lipsit de armonie. Dacă nu am şti că e statuia lui Iuliu Maniu şi ne-am aşeza lângă acea statuie, pur şi simplu, în mod evident că nu am simţi o stare de armonie, de bine, ci doar o contorsionare a stomacului. Acum să ne gândim la reprezentarea simbolică a îngerilor şi a sfinţilor, aşa cum i-am văzut reprezentaţi în biserici sau în tablorurile celebre ale Renaşterii sau în statui celebre şi să comparăm cu ceea ce simţim în faţa acelor opere - bucurie, încântare, înălţare, influenţă benefică pozitivă, divină.
Ne întoarcem la statuie şi nu putem spune că simţim acea stare, ci o stare opusă, de chin, de angoasă, de dizarmonie, de dezgust, etc, stări ce aparţin lumii întunericului, demonicului, tenebrelor.
Deci, un erou al neamului românesc este ridiculizat prin proporţiile corporale şi transformat într-un demon angoasat şi angoasant care este alături de ţeapa prin care este tras în ţeapă sufletul poporului român. Astfel, rezonanţa locului a devenit una demoniacă, angoasantă, în care martirii neamului sunt ridiculizaţi şi transformaţi în demoni, iar sufletul poporului român tras în ţeapă, la vedere, fără nici o ruşine.
Dacă aceste comentarii par ridicole şi pur şi simplu incredibile – haideţi să ne uităm la statuile ce au fost mutate din Piaţa Universităţii şi la statuia lui Carol 1 şi să vedem ce simţim în stomacul nostru, apoi să comparăm cu ceea ce simţim în faţa ansamblului architectural ţeapa şi Iuliu Maniu descarnat…. Acolo este adevărul, nu în speculaţii mentale sterile…
Continuăm periplul nostru printre noile "opere de artă" ale capitalei şi … ajungem în faţa Teatrului Naţional, unde tocmai a fost ridicat un mare ansamblu statuar cu personajele lui Caragiale. Ceea ce putem observa este aceeaşi manieră dizarmonioasă, descarnată în care aceste personaje sunt reprezentate. De ce oare? Teatrul românesc, umorul românesc de bună calitate, cultura şi valorile culturale româneşti, etc., au devenit nişte caricaturi, nişte arătări descarnate şi hidoase. Dacă aţi avea, sau aveţi, un copil minor l-aţi lăsa să doarmă liniştit şi fericit în mijlocul acelui ansamblu statuar? Răspundeţi foarte sincer. Copiii sunt cei ce au puritatea şi frumuseţea lumii ingerilor. Dacă acel ansamblu architectural emană o energie bună înseamnă că i-aţi lăsa pe copii să doarmă nestânjeniţi în acel ansamblu statuar. Dar recunoasteţi cu multă sinceritate că nu aţi face asta. Dar lângă statuia lui Mihai Viteazu ce a fost fugărită de la Universitate aţi avea curajul să-l lăsaţi să doarmă? Sincer… un DA din toata inima.
Iată că bunul simţ elementar ne revelează nişte realităţi cam neplăcute. Şi anume, ansamblul architectural profund benefic, reprezentând personalităţi ale neamului, din zona Universităţii a fost mutat departe, iar rezonaţa, profund benefică a acelor statui, a fost înlocuită cu energia ansamblului statuar care-şi bate joc de cultura şi valorile românesti. Un ansamblu statuar, un monument este ca o antenă ridicată către invizibil care aduce energii foarte precise. Puteţi face comparaţia cu posturile pe care le prindeţi la tv sau la radio cu diferite antene, e acelasi lucru, exact acelasi lucru, doar ca vălul pictat al invizibilului e mai dificil de tras şi de explicat, dar bunul simţ elementar ne spune oricum adevărul despre acea realitate subtilă.
Suntem batjocoriţi pe faţă, suntem aneantizaţi pe faţă, suntem desfiinţaţi ca şi tradiţie, popor, cultura, personalităţi şi … noi ce facem?
Iată de ce schizofrenia în artă, deoarece Wikipedia spune: Schizofrenia înseamnă (greacă Σχιζοφρένεια schizein = a despica, a scinda, phren = minte, suflet), (Bleuler, 1911), sinonimă cu Dementia praecox (Kraepelin, 1896) este o denumire a unui grup de boli mintale care se includ în categoria psihozelor endogene. Schizofrenia reprezinta un grup de tulburari psihice in care realitatea este interpretată în mod anormal. Schizofrenia se caracterizează prin halucinaţii, delir, comportment şi gândire dezorganizată. Persoanele cu schizofrenie se izolează de ceilalţi oameni şi de activităţile din jurul lor, retrăgându-se într-o lume interioară marcată de psihoză.“Schizofrenia” înseamnă ”minte-scindată”, ea referindu-se la o tulburare a echilibrului emoţiilor şi a gândirii.
Şi acum să ne gândim cu mult bun simţ la ceea ce ne face să simţim această artă ce a crescut în mijlocul capitalei României şi care vrea să ne distrugă ca popor, să ne dezbine, să-şi bată joc de valorile naţionale, să ne dezechilibreze psihic şi emoţional, să ne deformeze simţul estetic, adica să ne tragă în teapa, să ne omoare psihic. Statuile eroilor naţionali sunt ascunse şi înlocuite cu ţepe şi reprezentări dezcarnate şi tenebroase, binele este dosit, dar răul este slăvit şi admirat, transformat în opera de artă. Se intorc străbunii noştri în morminte ...
Tot în limba greacă Symbolon - mai înseamnă a uni, iar dyabolon- a despărţi, a împrăştia (Divide et impera. – Dezbina si condu.). Vălul pictat dat deoparte, revelează dimensiunea simbolică ce conduce la conştientă şi unitate, în timp ce lipsa de cunoaştere a ocultului conduce la frică şi dezbinare.
Acest articol l-am scris la rugamintea unui prieten drag - Ion Pistol.
Sursa: http://www.svetlanasauciuc.ro/m9-10-8-ro-SCHIZOFRENIA-N-ARTA-CONTEMPORAN258-A-BUCURE350TIULUI
Orice actiune de luminare prin informare a celorlalti este binevenita.Aceste "sculpturi" actioneaza ca niste antene care rezoneaza cu infernuri si cel care le-a realizat nu este un prost, ci este un "om" cu inteligenta diabolica...neintamplator acestea se mai numesc si iadesuri=adica aducatoare de iad, in locul in care sunt amplasate...si vizualizate de copii si de omul obisnuit, GHICI, ce efecte vor avea?
***
„Suntem adeseori zăpăciţi, aproape că nu mai ştim ce voim cu adevărat,
nu mai ştim ce să facem, nu mai ştim ce să primim, nu mai ştim ce să respingem,
nu mai ştim în cine să ne încredem;
nu ne mai înţelegem şi nu ne mai auzim aşa cum trebuie unii pe alţii;
ne trebuie o idee forţă care să ne limpezească de urgenţă capetele
şi care să ne împreune pe toţi, plini de avânt şi intenţii bune, la lucru.”
Mihai Eminescu
UNITATE !
***
“Schimbaţi opţiunea publică, daţi-i urgent o altă direcţie, răscoliţi printre comorile ascunse ale geniului naţional, treziţi cât mai repede spiritul propriu şi caracteristic al poporului din adâncurile în care doarme, faceţi astfel să apară o uriaşă reacţiune morală, o nouă revoluţie de idei, în care ideea de spiritualitate românească să fie mai mare decât cuvinte precum uman, genial, frumos; în fine, fiţi cu o mare putere Români, Români şi iar Români...”
Mihai Eminescu
UNITATE !
***
Mancarea modificata genetic si otravita cu E-uri; Apa si Aerul otravit; vaccinurile si cipurile, aduc moarte.
STOP !
Toate acestea si cei care le-au gandit si le-au materializat, sa mearga ACUM la lada de gunoi a istoriei.
DUMNEZEULE OMNIPOTENT ajuta-ne, iarta-ne si indeparteaza de la noi oamenii acest pahar al suferintei.
Faca-se voia Ta.
Amin!
" CURATAM CAMPUL CA SA AIBE UNDE SA "ATERIZEZE" INGERII. "
http://ingeriipazitori.blogspot.com/
joculdivin@yahoo.com
UNITATE !
„Suntem adeseori zăpăciţi, aproape că nu mai ştim ce voim cu adevărat,
nu mai ştim ce să facem, nu mai ştim ce să primim, nu mai ştim ce să respingem, nu mai ştim în cine
să ne încredem; nu ne mai înţelegem şi nu ne mai auzim aşa cum trebuie unii pe alţii; ne trebuie o idee forţă
care să ne limpezească de urgenţă capetele şi care să ne împreune pe toţi, plini de avânt şi intenţii bune, la lucru.”
- Mihai Eminescu
UNITATE !
***
UNITATE !
“Schimbaţi opţiunea publică, daţi-i urgent o altă direcţie, răscoliţi printre comorile ascunse ale geniului naţional, treziţi cât mai repede spiritul propriu şi caracteristic al poporului din adâncurile în care doarme, faceţi astfel să apară o uriaşă reacţiune morală, o nouă revoluţie de idei, în care ideea de spiritualitate românească să fie mai mare decât cuvinte precum uman, genial, frumos; în fine, fiţi cu o mare putere Români, Români şi iar Români...” - Mihai Eminescu
UNITATE !
***
Mancarea modificata genetic si otravita cu E-uri; Apa si Aerul otravit; vaccinurile si cipurile, aduc moarte.
STOP !
Toate acestea si cei care le-au gandit si le-au materializat, sa mearga ACUM la lada de gunoi a istoriei.
DUMNEZEULE OMNIPOTENT ajuta-ne, iarta-ne si indeparteaza de la noi oamenii acest pahar al suferintei.
Faca-se voia Ta.
Amin!
„Suntem adeseori zăpăciţi, aproape că nu mai ştim ce voim cu adevărat,
nu mai ştim ce să facem, nu mai ştim ce să primim, nu mai ştim ce să respingem, nu mai ştim în cine
să ne încredem; nu ne mai înţelegem şi nu ne mai auzim aşa cum trebuie unii pe alţii; ne trebuie o idee forţă
care să ne limpezească de urgenţă capetele şi care să ne împreune pe toţi, plini de avânt şi intenţii bune, la lucru.”
- Mihai Eminescu
UNITATE !
***
UNITATE !
“Schimbaţi opţiunea publică, daţi-i urgent o altă direcţie, răscoliţi printre comorile ascunse ale geniului naţional, treziţi cât mai repede spiritul propriu şi caracteristic al poporului din adâncurile în care doarme, faceţi astfel să apară o uriaşă reacţiune morală, o nouă revoluţie de idei, în care ideea de spiritualitate românească să fie mai mare decât cuvinte precum uman, genial, frumos; în fine, fiţi cu o mare putere Români, Români şi iar Români...” - Mihai Eminescu
UNITATE !
***
Mancarea modificata genetic si otravita cu E-uri; Apa si Aerul otravit; vaccinurile si cipurile, aduc moarte.
STOP !
Toate acestea si cei care le-au gandit si le-au materializat, sa mearga ACUM la lada de gunoi a istoriei.
DUMNEZEULE OMNIPOTENT ajuta-ne, iarta-ne si indeparteaza de la noi oamenii acest pahar al suferintei.
Faca-se voia Ta.
Amin!
„CĂTRE POPOR”
enciclică a Sfântului Sinod al Bisericii Greciei
Ierarhia Bisericii Greciei care s-a întrunit în şedinţă ordinară pe 5-8 octombrie 2010 simte nevoia să se adreseze creştinilor săi, poporului lui Dumnezeu, dar şi fiecărui om bine intenţionat, pentru a vorbi pe limba adevărului şi a dragostei.
Zilele pe care le trăim sunt grele şi critice. Trecem ca ţară printr-o criză economică cumplită care creează multora nesiguranţă şi teamă. Nu ştim ce ne aşteaptă în ziua de mâine. Ţara noastră se pare că nu mai este liberă, ci în fapt este administrată de creditorii noştri. Ştim că mulţi dintre voi aşteptaţi de la Biserica ce vă păstoreşte să vorbească şi să ia poziţie asupra evenimentelor la care suntem martori.
Este adevărat că ceea ce se întâmplă în patria noastră este inedit şi cutremurător. Criza duhovnicească, socială şi economică merge mână în mână cu răsturnarea întregii firi. Este vorba de încercarea dezrădăcinării şi distrugerii temeiurilor multor tradiţii care până acum erau considerate de la sine înţelese pentru viaţa din spaţiul nostru. Din punct de vedere social se operează o răsturnare a datelor şi a drepturilor, desigur cu un argument evident: măsurile acestea le cer creditorii noştri. Declarăm de aceea că suntem o ţară sub ocupaţie şi că executăm poruncile conducătorilor-debitorilor noştri. Întrebarea care se naşte este dacă solicitărilor lor privesc doar chestiunile economice şi de asigurări sau vizează şi fizionomia duhovnicească şi culturală a patriei noastre.
În faţa acestei situaţii orice om raţional se întreabă: de ce nu am luat mai devreme toate aceste măsuri drastice, care astăzi sunt caracterizate drept necesare. De ce nu am schimbat la timpul lor toate aceste patogenii ale societăţii şi ale economiei pe care azi le realizăm în un mod brutal? Persoanele de pe scena politică din ţara noastră sunt, de decenii, aceleaşi. Cum au socotit atunci costul politic, ştiind că conduc ţara la catastrofă, iar azi ei se simt în siguranţă, pentru că acţionează de pe poziţia celor care dau porunci? Au loc răsturnări radicale pentru care altădată se revolta întreaga Grecie, iar azi ele se impun aproape fără împotriviri.
Criza noastră economică, în cuvinte foarte simple, se datorează diferenţei dintre producţie şi consum. Între ritmul lent al producţiei pe care îl atingem şi nivelul ridicat de viaţă cu care ne-am învăţat să trăim. Când ceea ce se consumă este mult mai mare decât ceea ce se produce, atunci balanţa economică înclină spre partea cheltuielilor. Ţara noastră, pentru a face faţă, este nevoită să se împrumute cu speranţa că balanţa perturbată se va reechilibra. Atunci când însă nu se întâmplă acest lucru şi debitorii cer returnarea împrumuturilor plus dobândă, se ajunge la criză şi la faliment. Criza economică care chinuie şi domină ţara noastră nu este însă decât vârful iceberg-ului. Este urmarea şi rodul unei alte crize, a celei duhovniceşti. Disproporţia dintre producţie şi consum prezintă însă nu doar o dimensiune economică, ci în primul rând este un fapt duhovnicesc. Este indiciul crizei duhovniceşti, care priveşte atât conducerea ţării, cât şi poporul. O conducere care nu a putut să aibă o atitudine responsabilă faţă de popor, care nu a putut sau nu a vrut să vorbească pe limba adevărului, care a promovat modele eronate, care a cultivat relaţiile clientelare, numai şi numai pentru că a avut ca scop deţinerea puterii. O conducere care în practică se vădeşte că a subminat interesele reale ale ţării şi ale poporului.
Şi pe de altă parte, un popor, adică noi, care ne-am purtat iresponsabil. Ne-am lăsat pradă bunăstării, îmbogăţirii facile şi traiului bun, ne-am dedat câştigului uşor şi înşelăciunii. Nu ne-am pus problema adevărului lucrurilor. Revendicarea arbitrară a drepturilor de către bresle şi grupuri sociale, cu o desăvârşită nepăsare faţă de coeziunea socială, au contribuit în mare măsură la situaţia de astăzi.
Esenţa crizei duhovniceşti este absenţa sensului vieţii şi încarcerarea omului în prezentul rectiliniu, adică în instinctul lui egoist. Un prezent fără viitor, fără perspectivă. Un prezent condamnat la plictis şi monotonie. Viaţa a devenit un interval de timp între două date, a naşterii şi a îngropării, cu un interval necunoscut între ele.
Într-o asemenea perspectivă, deşertăciunea se ia la întrecere cu iraţionalul şi lupta o câştigă totdeauna tragicul. Când te adresezi tinerilor şi îi întrebi: „de ce iei droguri, fiule?” şi îţi răspund: „spuneţi-mi dumneavoastră de ce să nu iau? Nu sper nimic, nu aştept nimic, singura mea bucurie este atunci când înfig injecţia şi călătoresc (în alte lumi)”; sau atunci când atragi atenţia unui tânăr că luând droguri va muri, iar el îţi răspunde cu un zâmbet tragic: „nu înţelegeţi că eu iau droguri, ca să trăiesc”, atunci înţelegi cât de incredibil de adevărate şi de potrivite în tragismul lor sunt cuvintele de mai sus. În loc deci de sens al vieţii noi am urmărit bunăstarea, traiul bun, puterea economică. Când însă nu există altă perspectivă de viaţă în afară de consum, când puterea economică şi demonstrarea ei ostentativă devine singurul mod al recunoaşterii sociale, atunci diferenţierea de restul lumii este singurul drum de viaţă, pentru că altfel, dacă nu eşti imoral, eşti prost. Aşa au gândit şi au făptuit mulţi, aşa am ajuns la diferenţierea şi de putere, dar şi de poziţie în poporul nostru. Întrebarea – dilema lui Dostoievski „libertate sau fericire?” o trăim în tot tragicul ei. Am ales bunăstarea contrafăcută şi am pierdut Libertatea persoanei noastre, am pierdut Libertatea ţării noastre. Astăzi omul în mod justificat tremură mai degrabă „oare nu cumva i se vor micşora veniturile?”, dar nu se nelinişteşte pentru deficienţele educaţiei care îi privesc pe copiii săi şi nu se îngrijorează de înjosirea persoanei umane. Aceasta deci este esenţa adevăratei crize şi sursa crizei economice pe care atât de nemilos o exploatează actualii „negustori de popoare”.
În Sinodul Ierarhiei, noi, părinţii voştri duhovniceşti, ne-am făcut autocritica, am dorit să ne confruntăm cu responsabilităţile noastre şi să cercetăm care este partea noastră de vină în prezenta criză. Ştim că uneori v-am mâhnit, v-am smintit chiar. Nu am reacţionat direct şi la momentul potrivit faţă de atitudini care v-au rănit. Negustorii distrugerii relaţiei dintre popor şi Biserica sa care îl păstoreşte au exploatat îndeajuns şi în mod pragmatic scandalurile fabricate şi au încercat să destrame încrederea dumneavoastră în Biserică.
Dorim să vă spunem că Biserica are antidotul consumului ca mod de viaţă şi acesta este asceza. Şi dacă consumul este sfârşitul, pentru că este o viaţă fără sens, asceza este drumul, pentru că conduce la o viaţă cu sens. Asceza nu este privarea de plăcere, ci îmbogăţirea vieţii cu sens. Este antrenamentul sportivului care îl conduce la competiţie şi la medalie, iar această medalie este viaţa care biruieşte moartea, viaţa care se îmbogăţeşte cu dragoste. Asceza este drumul libertăţii, împotriva sclaviei inutilului care astăzi ne înjoseşte.
Ne nelinişteşte situaţia Educaţiei noastre, pentru că sistemul educaţional actual se raportează la elev nu ca la o persoană, ci ca la un calculator electronic şi singurul lucru pe care îl face este să îl „încarce” cu materie, neinteresându-se de întreaga sa personalitate şi de aceea copiii noştri cu îndreptăţire se împotrivesc. De aceea suntem neliniştiţi în privinţa proiectului Noului Liceu care se pregăteşte. Manualele şcolare se scriu, într-adevăr, cu răspunderea guvernului, dar conţinutul lor îl vizează şi pe ultimul cetăţean grec, care aşteaptă de la Biserica sa să îi facă cunoscut cu putere şi glasul său smerit.
Înţelegem că toate parohiile noastre trebuie să devină spaţii ospitaliere pentru tinerii noştri, aşa cum sunt deja destule dintre ele, în care mulţi tineri găsesc refugiu în căutarea lor după sens şi speranţă.
Ştim că cereţi de la noi, păstorii voştri, o Biserică eroică, cu vigoare, care să aibă cuvânt profetic, cuvânt pentru tânărul contemporan, nu o Biserică secularizată, ci una sfinţită şi sfinţitoare, o Biserică liberă şi care să păstorească cu putere. O Biserică care nu se teme să ia poziţie faţă de sistemul viclean al acestei lumi, indiferent dacă împotrivirea conduce la prigoană şi martiriu.
Biserica este singurul organism care poate să stea nemijlocit alături de om şi să îl sprijine. Biserică însă suntem cu toţii şi aceasta este puterea noastră şi puterea ei. La unitatea dintre păstori şi popor ţintesc negustorii de popoare şi încearcă să o submineze. Ei ştiu că dacă vor „pierde” păstorul, cu uşurinţă se vor risipi oile şi le vor supune. Istoria ne învaţă că acolo unde Dumnezeu a fost luptat, scopul final era omul şi înjosirea lui. Întruparea lui Dumnezeu este cea mai mare recunoaştere a persoanei umane. Biserica nu se opune guvernării, ci acelora care exploatând guvernarea şi ascunzându-se în spatele puterii lucrează să vă priveze de speranţă. Aduceţi-vă aminte că pentru mulţi specialişti în economie, prezenta criză este fabricată, este o criză care urmăreşte controlul mondial de către puteri care nu sunt iubitoare de oameni.
Biserica lui Hristos are cuvânt pentru actuala situaţie, pentru că nu a încetat să fie şi trup al lumii, parte a istoriei. Nu poate să îngăduie nici nu fel de nedreptate, dar este datoare să arate disponibilitate pentru mărturisire şi martiriu. Ştim că oamenii de lângă noi suferă de foame, se află în sărăcie, se sufocă economic, deznădejdea de multe ori stăpâneşte inima lor. Cunoaştem acest lucru, pentru că prima lor oprire în căutarea speranţei este Biserica din zona lor, parohia lor. Scopul şi lupta noastră este ca fiecare parohie să devină centrul de unde activitatea pastorală a bisericii locale să îmbrăţişeze întreaga societate locală respectivă.
Decizia noastră este să creăm un observator al problemelor sociale cu scopul de a urmări îndeaproape şi de a preîntâmpina metodic problemele pe care le creează prezenta criză. Scopul nostru este să dezvoltăm lucrarea de asistenţă socială a fiecărei parohii, în aşa fel încât să nu mai existe nici măcar un om care să nu aibă o farfurie de mâncare. Cunoaşteţi şi dumneavoastră că în această privinţă Biserica realizează o lucrare uriaşă. Cunoaşteţi acest lucru, pentru că mulţi dintre dumneavoastră sprijiniţi voluntar acest efort al parohiei voastre şi îl susţineţi economic. Vă chemăm să staţi aproape fiecare de parohia voastră, ca să ne confruntăm împreună cu aceste momente grele.
Poporul nostru a trecut şi altă dată prin sărăcie şi foame, dar a îndurat şi a biruit, pentru că atunci avea perspective. Noi toţi putem să ajutăm pe unul şi unul pe mulţi. Dumnezeu nu ne-a dat duh de frică, ci de putere şi de dragoste. Cu acest duh, adunaţi în jurul marii noastre familii, Biserica, scoţând la iveală greşelile noastre, căutând sensul vieţii în dragoste, vom ieşi din acest ceas greu.
Ierarhia Bisericii Greciei
http://www.zoiforos.gr/
http://www.inews.gr/152/olo-to-keimeno-tou-fylladiou-pros-to-lao-tis-ieras-synodou-tis-ekklisias-tis-ellados.htm
Traducere Mihail Ilie
enciclică a Sfântului Sinod al Bisericii Greciei
Ierarhia Bisericii Greciei care s-a întrunit în şedinţă ordinară pe 5-8 octombrie 2010 simte nevoia să se adreseze creştinilor săi, poporului lui Dumnezeu, dar şi fiecărui om bine intenţionat, pentru a vorbi pe limba adevărului şi a dragostei.
Zilele pe care le trăim sunt grele şi critice. Trecem ca ţară printr-o criză economică cumplită care creează multora nesiguranţă şi teamă. Nu ştim ce ne aşteaptă în ziua de mâine. Ţara noastră se pare că nu mai este liberă, ci în fapt este administrată de creditorii noştri. Ştim că mulţi dintre voi aşteptaţi de la Biserica ce vă păstoreşte să vorbească şi să ia poziţie asupra evenimentelor la care suntem martori.
Este adevărat că ceea ce se întâmplă în patria noastră este inedit şi cutremurător. Criza duhovnicească, socială şi economică merge mână în mână cu răsturnarea întregii firi. Este vorba de încercarea dezrădăcinării şi distrugerii temeiurilor multor tradiţii care până acum erau considerate de la sine înţelese pentru viaţa din spaţiul nostru. Din punct de vedere social se operează o răsturnare a datelor şi a drepturilor, desigur cu un argument evident: măsurile acestea le cer creditorii noştri. Declarăm de aceea că suntem o ţară sub ocupaţie şi că executăm poruncile conducătorilor-debitorilor noştri. Întrebarea care se naşte este dacă solicitărilor lor privesc doar chestiunile economice şi de asigurări sau vizează şi fizionomia duhovnicească şi culturală a patriei noastre.
În faţa acestei situaţii orice om raţional se întreabă: de ce nu am luat mai devreme toate aceste măsuri drastice, care astăzi sunt caracterizate drept necesare. De ce nu am schimbat la timpul lor toate aceste patogenii ale societăţii şi ale economiei pe care azi le realizăm în un mod brutal? Persoanele de pe scena politică din ţara noastră sunt, de decenii, aceleaşi. Cum au socotit atunci costul politic, ştiind că conduc ţara la catastrofă, iar azi ei se simt în siguranţă, pentru că acţionează de pe poziţia celor care dau porunci? Au loc răsturnări radicale pentru care altădată se revolta întreaga Grecie, iar azi ele se impun aproape fără împotriviri.
Criza noastră economică, în cuvinte foarte simple, se datorează diferenţei dintre producţie şi consum. Între ritmul lent al producţiei pe care îl atingem şi nivelul ridicat de viaţă cu care ne-am învăţat să trăim. Când ceea ce se consumă este mult mai mare decât ceea ce se produce, atunci balanţa economică înclină spre partea cheltuielilor. Ţara noastră, pentru a face faţă, este nevoită să se împrumute cu speranţa că balanţa perturbată se va reechilibra. Atunci când însă nu se întâmplă acest lucru şi debitorii cer returnarea împrumuturilor plus dobândă, se ajunge la criză şi la faliment. Criza economică care chinuie şi domină ţara noastră nu este însă decât vârful iceberg-ului. Este urmarea şi rodul unei alte crize, a celei duhovniceşti. Disproporţia dintre producţie şi consum prezintă însă nu doar o dimensiune economică, ci în primul rând este un fapt duhovnicesc. Este indiciul crizei duhovniceşti, care priveşte atât conducerea ţării, cât şi poporul. O conducere care nu a putut să aibă o atitudine responsabilă faţă de popor, care nu a putut sau nu a vrut să vorbească pe limba adevărului, care a promovat modele eronate, care a cultivat relaţiile clientelare, numai şi numai pentru că a avut ca scop deţinerea puterii. O conducere care în practică se vădeşte că a subminat interesele reale ale ţării şi ale poporului.
Şi pe de altă parte, un popor, adică noi, care ne-am purtat iresponsabil. Ne-am lăsat pradă bunăstării, îmbogăţirii facile şi traiului bun, ne-am dedat câştigului uşor şi înşelăciunii. Nu ne-am pus problema adevărului lucrurilor. Revendicarea arbitrară a drepturilor de către bresle şi grupuri sociale, cu o desăvârşită nepăsare faţă de coeziunea socială, au contribuit în mare măsură la situaţia de astăzi.
Esenţa crizei duhovniceşti este absenţa sensului vieţii şi încarcerarea omului în prezentul rectiliniu, adică în instinctul lui egoist. Un prezent fără viitor, fără perspectivă. Un prezent condamnat la plictis şi monotonie. Viaţa a devenit un interval de timp între două date, a naşterii şi a îngropării, cu un interval necunoscut între ele.
Într-o asemenea perspectivă, deşertăciunea se ia la întrecere cu iraţionalul şi lupta o câştigă totdeauna tragicul. Când te adresezi tinerilor şi îi întrebi: „de ce iei droguri, fiule?” şi îţi răspund: „spuneţi-mi dumneavoastră de ce să nu iau? Nu sper nimic, nu aştept nimic, singura mea bucurie este atunci când înfig injecţia şi călătoresc (în alte lumi)”; sau atunci când atragi atenţia unui tânăr că luând droguri va muri, iar el îţi răspunde cu un zâmbet tragic: „nu înţelegeţi că eu iau droguri, ca să trăiesc”, atunci înţelegi cât de incredibil de adevărate şi de potrivite în tragismul lor sunt cuvintele de mai sus. În loc deci de sens al vieţii noi am urmărit bunăstarea, traiul bun, puterea economică. Când însă nu există altă perspectivă de viaţă în afară de consum, când puterea economică şi demonstrarea ei ostentativă devine singurul mod al recunoaşterii sociale, atunci diferenţierea de restul lumii este singurul drum de viaţă, pentru că altfel, dacă nu eşti imoral, eşti prost. Aşa au gândit şi au făptuit mulţi, aşa am ajuns la diferenţierea şi de putere, dar şi de poziţie în poporul nostru. Întrebarea – dilema lui Dostoievski „libertate sau fericire?” o trăim în tot tragicul ei. Am ales bunăstarea contrafăcută şi am pierdut Libertatea persoanei noastre, am pierdut Libertatea ţării noastre. Astăzi omul în mod justificat tremură mai degrabă „oare nu cumva i se vor micşora veniturile?”, dar nu se nelinişteşte pentru deficienţele educaţiei care îi privesc pe copiii săi şi nu se îngrijorează de înjosirea persoanei umane. Aceasta deci este esenţa adevăratei crize şi sursa crizei economice pe care atât de nemilos o exploatează actualii „negustori de popoare”.
În Sinodul Ierarhiei, noi, părinţii voştri duhovniceşti, ne-am făcut autocritica, am dorit să ne confruntăm cu responsabilităţile noastre şi să cercetăm care este partea noastră de vină în prezenta criză. Ştim că uneori v-am mâhnit, v-am smintit chiar. Nu am reacţionat direct şi la momentul potrivit faţă de atitudini care v-au rănit. Negustorii distrugerii relaţiei dintre popor şi Biserica sa care îl păstoreşte au exploatat îndeajuns şi în mod pragmatic scandalurile fabricate şi au încercat să destrame încrederea dumneavoastră în Biserică.
Dorim să vă spunem că Biserica are antidotul consumului ca mod de viaţă şi acesta este asceza. Şi dacă consumul este sfârşitul, pentru că este o viaţă fără sens, asceza este drumul, pentru că conduce la o viaţă cu sens. Asceza nu este privarea de plăcere, ci îmbogăţirea vieţii cu sens. Este antrenamentul sportivului care îl conduce la competiţie şi la medalie, iar această medalie este viaţa care biruieşte moartea, viaţa care se îmbogăţeşte cu dragoste. Asceza este drumul libertăţii, împotriva sclaviei inutilului care astăzi ne înjoseşte.
Ne nelinişteşte situaţia Educaţiei noastre, pentru că sistemul educaţional actual se raportează la elev nu ca la o persoană, ci ca la un calculator electronic şi singurul lucru pe care îl face este să îl „încarce” cu materie, neinteresându-se de întreaga sa personalitate şi de aceea copiii noştri cu îndreptăţire se împotrivesc. De aceea suntem neliniştiţi în privinţa proiectului Noului Liceu care se pregăteşte. Manualele şcolare se scriu, într-adevăr, cu răspunderea guvernului, dar conţinutul lor îl vizează şi pe ultimul cetăţean grec, care aşteaptă de la Biserica sa să îi facă cunoscut cu putere şi glasul său smerit.
Înţelegem că toate parohiile noastre trebuie să devină spaţii ospitaliere pentru tinerii noştri, aşa cum sunt deja destule dintre ele, în care mulţi tineri găsesc refugiu în căutarea lor după sens şi speranţă.
Ştim că cereţi de la noi, păstorii voştri, o Biserică eroică, cu vigoare, care să aibă cuvânt profetic, cuvânt pentru tânărul contemporan, nu o Biserică secularizată, ci una sfinţită şi sfinţitoare, o Biserică liberă şi care să păstorească cu putere. O Biserică care nu se teme să ia poziţie faţă de sistemul viclean al acestei lumi, indiferent dacă împotrivirea conduce la prigoană şi martiriu.
Biserica este singurul organism care poate să stea nemijlocit alături de om şi să îl sprijine. Biserică însă suntem cu toţii şi aceasta este puterea noastră şi puterea ei. La unitatea dintre păstori şi popor ţintesc negustorii de popoare şi încearcă să o submineze. Ei ştiu că dacă vor „pierde” păstorul, cu uşurinţă se vor risipi oile şi le vor supune. Istoria ne învaţă că acolo unde Dumnezeu a fost luptat, scopul final era omul şi înjosirea lui. Întruparea lui Dumnezeu este cea mai mare recunoaştere a persoanei umane. Biserica nu se opune guvernării, ci acelora care exploatând guvernarea şi ascunzându-se în spatele puterii lucrează să vă priveze de speranţă. Aduceţi-vă aminte că pentru mulţi specialişti în economie, prezenta criză este fabricată, este o criză care urmăreşte controlul mondial de către puteri care nu sunt iubitoare de oameni.
Biserica lui Hristos are cuvânt pentru actuala situaţie, pentru că nu a încetat să fie şi trup al lumii, parte a istoriei. Nu poate să îngăduie nici nu fel de nedreptate, dar este datoare să arate disponibilitate pentru mărturisire şi martiriu. Ştim că oamenii de lângă noi suferă de foame, se află în sărăcie, se sufocă economic, deznădejdea de multe ori stăpâneşte inima lor. Cunoaştem acest lucru, pentru că prima lor oprire în căutarea speranţei este Biserica din zona lor, parohia lor. Scopul şi lupta noastră este ca fiecare parohie să devină centrul de unde activitatea pastorală a bisericii locale să îmbrăţişeze întreaga societate locală respectivă.
Decizia noastră este să creăm un observator al problemelor sociale cu scopul de a urmări îndeaproape şi de a preîntâmpina metodic problemele pe care le creează prezenta criză. Scopul nostru este să dezvoltăm lucrarea de asistenţă socială a fiecărei parohii, în aşa fel încât să nu mai existe nici măcar un om care să nu aibă o farfurie de mâncare. Cunoaşteţi şi dumneavoastră că în această privinţă Biserica realizează o lucrare uriaşă. Cunoaşteţi acest lucru, pentru că mulţi dintre dumneavoastră sprijiniţi voluntar acest efort al parohiei voastre şi îl susţineţi economic. Vă chemăm să staţi aproape fiecare de parohia voastră, ca să ne confruntăm împreună cu aceste momente grele.
Poporul nostru a trecut şi altă dată prin sărăcie şi foame, dar a îndurat şi a biruit, pentru că atunci avea perspective. Noi toţi putem să ajutăm pe unul şi unul pe mulţi. Dumnezeu nu ne-a dat duh de frică, ci de putere şi de dragoste. Cu acest duh, adunaţi în jurul marii noastre familii, Biserica, scoţând la iveală greşelile noastre, căutând sensul vieţii în dragoste, vom ieşi din acest ceas greu.
Ierarhia Bisericii Greciei
http://www.zoiforos.gr/
http://www.inews.gr/152/olo-to-keimeno-tou-fylladiou-pros-to-lao-tis-ieras-synodou-tis-ekklisias-tis-ellados.htm
Traducere Mihail Ilie
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
